We all are.

Relația dintre două persoane evoluează de-a lungul unei perioade de timp, în funcție de cum o alimentezi.
Întâi e doar o cunoștință, pe care ți-a prezentat-o fratele prietenei colegei surorii lui X-ulescu pe care ți-a prezentat-o Y în Momento, în timp ce chelnerița îți cerea banii pe care se presupune că "nu i-ai achitat" ultima oară când ai băut ceva acolo (damn bitch:)) ). Nu socializezi cu el decât dacă te atrage într-un mod aparte. Îl saluți și atât.
Colegul - îl ai lângă tine fie că vrei, fie că nu vrei și îl suporți 7 ore zilnic pe săptămână. Totul se rezumă la un simplu „Salut” sau „Ai un pic?” (de cele mai multe ori). Nici el, nici tu nu aveți nevoia de socializare.
Amicul e ceva mai mult decât ceilalți doi și mai schimbi câteva vorbe cu el, atunci când îl vezi, știi doua-trei chestii banale despre viața sa și ocazional mergi cu el acasă, discutand despre „ce nașpa e profa/proful cutărică”, cât sa treaca timpul mai repede.
Prietenul. Este o gama largă. Se disting mai multe tipuri de prieteni: cel care apelează la tine numai când are el nevoie (prietenul de ocazie) - vine la tine din când în când (ori se laudă cu noua sa achiziție, ori are nevoie de imprimanta ta). Își spune of-urile, îl asculţi, îl sfătuiești chiar și i le spui și tu pe ale tale, existand un oarecare grad semnificativ de încredere. Uneori chiar pare că pierzi legatura cu el, când brusc apare de nowhere și îți zâmbește, făcându-te să-ți amintești de el.
Prietenul foarte bun - căruia îi poţi spune orice. Te ascultă, te sfătuieşte. E oricând lângă tine să te ajute, te acceptă aşa cum eşti, îţi ia apărarea în faţa celorlalţi. La rândul tău, tu îl răsplăteşti la fel, pentru că ajungi să îl iubeşti. Poţi să nu îl vezi în fiecare zi, dar te gândeşti la el, te întrebi ce face, când, unde, cu cine. Nu te îndoieşti niciodată de el, pentru că nu te-ar minţi niciodată.
Prietenul superficial - vorbeşti cu el toaaaaată ziua despre orice, mai puţin despre cele importante în viaţă. Uneori ai senzaţia că vorbeşti mai mult singur.
Prietenul de sex opus poate fi orice tip de prieten. Poţi simţi atracţie sexuală pentru el şi te laşi dus de val sau nu simţi nimic special şi rămâne un simplu prieten.
Apoi, urmează iubitul care este cel mai aproape personaj de inima unei persoane. . E cel pe care îl iubeşti din toată inima, la care te gândeşti mereu, oricând, oriunde. E cel care îţi dă sentimentul de fericire din suflet, îţi colorează viaţa, e acolo să te asculte, să te mângâie, să-ţi dea afecţiune. Şi cel cu care petreci unele dintre cele mai frumoase momente din viaţă. Şi, încă ceva: cel cu care nu doar vorbeşti, ci şi comunici.

Cu toţii suntem cunoştinţe care se ştiu mai mult sau mai puţin.

Din vanitate.

De ce uneori trebuie să ne îndepărtăm de cei pe care îi iubim, de ce trebuie "să ne luăm catrafusele" şi să plecam? Aşa, numai ca să avem de unde să ne întoarcem sau, dacă cel pe care îl iubeşti chiar te lasă să pleci, te duci naibii, cât mai departe cu putinţă. Şi ce rezolvi cu asta?

O altă suferinţă adaugată lungului şir de decepţii, si... cam atât. Dar, sigur, orgoliul (vanitatea) este satisfăcut, iar sufletul distrus. Ce forţă diabolică dinlăuntrul nostru ne împinge să distrugem tot ce poate fi frumos doar pentru a ne satisface vanitatea? Oare câte sacrificii ne poate cere acest demon interior, care nu se mai satură să se hrăneasca din iubirile noastre, din trăirile noastre cele mai delicate şi mai fragede?

Vine însă un moment când îţi vine să-i spui vanităţii: “gata, opreşte-te!” Şi vanitatea ar trebui să se retragă în peşterile psihologiei noastre abisale şi să ne lase să fim fericiţi. Dar oare ne lasă vreodată? Not so sure about it.

Cred chiar că, în funcţie de nivelul de cultivare a minţii, rezultatul este unul paradoxal, deoarece cu cât ai mintea mai cultivată, cu atât cazi mai repede victimă acestui "monstru" lăuntric care este vanitatea. Oamenii mai simpli au o psihologie mai generoasă cred şi mai aerisită. Îngâmfarea noastră de intelectuali stupizi ne face să nu mai vedem ce e bine şi ce e rău, ce e frumos şi ce e urât, ce e iubire şi ce nu.

Nu ne lasă mândria asta idioată (şi nu spun idioată în sens dostoievskian) să ne trăim fericirea deplin, adevărat şi profund. Vrem mereu să dominăm, să îi supunem pe cei pe care îi iubim unei presiuni adesea mult prea mari, să îi facem să... nici noi nu ştim ce vrem să facă, dar mereu şi mereu, vanitatea ne împinge spre cele mai stupide gesturi şi cuvinte.

Pacat, mare pacat.

Border line one

3 left.

Astazi a fost... ultima zi de scoala? Nu... scoala s-a terminat cu vreo doua saptamani in urma. Dar ziua de azi a marcat in mod oficial terminarea anului scolar. Am terminat primul an de liceu ;;)
Mi-a placut. Mult chiar.
A fost premierea si am primit o carte cu o dedicatie draguta de la diriga, care a fost si ea tare draguta de altfel azi.

Ce post inutil. Intentionam sa scriu ceva mai captivant, dar mi-am pierdut cheful pe parcurs, asa ca nu va asteptati la un final apoteotic.

Mi-e somn.
Noapte buna.

MTV Movie Awards

Ediţia MTV Movie Awards de anul acesta nu a fost deloc pe placul lui Eminem. Rapperul a plecat cu o falcă în cer şi cu una în pământ de la decernarea premiilor, după ce actorul Sacha Baron Cohen a aterizat cu fundul pe faţa rapperului.

Cum a fost posibil acest lucru? Sacha Baron Cohen a intrat în scenă pe o frânghie, costumat în înger, dar cu fundul dezgolit.

Acesta a fost coborât exact deasupra scaunului pe care era aşezat Eminem. Astfel, actorul a aterizat fix pe faţa cântăreţului. După incident, Eminem a părăsit sala vizibil nervos şi umilit.


*Text preluat integral de pe Antena3

Dupa o absenta de cativa ani la evenimente mondene si decernari de premii si cand, in final, reapare Eminem, bietul se trezeste cu fundul lui Borat (SBC) pe fata. Wie demütigend ist dass? xD

p.s. Zambeste acum! Vara a venit pentru mine :)

Leapşa

Am primit o leapşa de la Dark-Daisy.

p.s Am exagerat un pic, maybe, dar incepuse să îmi placă să dau copy&paste&crop. Couldn't stop it. xD