sâmbătă, 23 mai 2009

Sexy man! Rezisti la 20?!...


Sexualitatea e cel mai terfelit subiect modern. Laolalta cu erotismul si senzualiatea, sexualitatea acopera cele mai multe pagini de reviste, capitole de carti, de discutii TV sau radio, barfe in familie sau intre prieteni, in publicitate sau in cinema, in muzica, pictura, sculptura, teatru, moda, fotografie, design de obiecte, gastronomie si cine mai stie ce. Internetul, televiziunea, presa scrisa ne absolva de a mai cauta sexualitatea in forma ei rafinata, pentru ca ne ofera atata grosolanie, atata nesimtire si golanie, atata nestiinta si superficialitate, incat greu ne mai arde de abordarea rafinata a temei. Am deschis subiectul doar pentru a inrepta putin atentia si inspre... barbati, ca prea are toata lumea pretentii doar de la femei. Prea face femeia eforturi in nestire, si chiar reuseste sa fie cea mai sexy, chiar dupa joaca si teme cu copilul, dupa o zi grea la munca, dupa o partida apriga de cumparaturi verzi din piata, dupa jiu-jitsu brazilian cu vasele, rufele, mop-ul si facturile. Femeia e mereu sexy pentru barbatul potrivit, in ciuda tuturor treburilor grele, marunte sau majore cu care viata a obligat-o sa se confrunte. Dar barbatilor, ce le mai cerem in zilele noastre? Evident, n-am cum sa raspund in locul vostru si acceptam, ca de-aia suntem inteligente si avem barbati diferiti, ca nu avem gusturi comune. Eu fac lista mea si voi pe a voastra. Important e ca la sfarsit sa facem listele sa circule si sa ajunga la cat mai multi barbati care mai au de facut corecturi pe parcurs.
1. Curatenia corporala - nimic nu e mai sexy decat un barbat iesit din dus, parfumat atat de discret si sters atat de putin, incat sa-ti ramana tie placerea de a-l usca, cu trupul fierbinte sau cu imaginatia ta racoritoare...
2. Sa-ti transmita siguranta - de la felul in care isi propteste piciorele in pamant, pana la felul raspicat in care vorbeste, se uita, gesticuleaza si-ti da capul pe spate ca sa te sarute.
3. Sa te dezbrace cu ochii dar nu cand te intorci cu spatele, ci exact sub ochii tai, si nu continue ideea cu mainile - ar strica frumusete de asteptare creata impecabil.
4. Sa te scoata la restaurant fara sa te intrebe ce ti-ar placea sa mananci, sa te lasa sa-ti alegi locul, mancarea din meniu si sa te asculte atent, orice tampenie ai spune.
5. Sa-ti faca un compliment de sa-ti zvacneasca tamplele, sa-i fii frumoasa intr-un fel despre care nu stiai.
6. Sa invete cativa pasi de tango, chiar daca nimic nu-l recomanda a fi dansator. Nu stiu femeie care sa nu se prabuseasca in bratele barbatului care danseaza tango.
7. Sa ia lectii de dictie daca are probleme cu vocea sau vorbirea - nimic nu e mai ciudat decat un barbat cu o voce pitigaiata, sasiit, peltic...
8. Sa mearga la sala, sa alerge, sa faca sport, chiar daca e un intelectual obsedat de carti. Combinatia corp sanatos-minte sanatoasa mi se pare cea mai sexy din toate cate exista. N-am nimic impotriva celor care cred ca exista barbati sexy si printre burtosi, dar la mine nu functioneaza, regret.
9. Cel mai sexy lucru pe care-l poate face un barbat a doua zi dupa ce te-a cunoscut si te-a condus pana acasa e ... sa te sune sau sa-ti scrie un e-mail.
10. Cea mai sexy gustare pe care un barbat o poate lua in fata unei femei este o banana (nu femeia, nuuuu, nu e nimic sexy, e doar vulgar sa mananci banana in fata unui barbat!). Femeii ii va fi atat de pofta, iar in ochii unui barbat sexy va fi atata promisiune ca o va primi, daca are rabdare...
11. E foarte sexy sa lasi femia prima in urmatoarele situatii: sa intre prima, sa se aseze prima la masa, sa spuna prima ce vrea sa bea sau sa manance si sa aiba prima orgasm.
12. Un barbat sexy stie ca ardeii mici si foarte iuti sunt cel mai afrodisiac aliment pentru un barbat, iar stridiile provoaca femeilor senzatii de neuitat. In lipsa lor, o felie de pizza, muscata, nu taiata, ii da femeii niste fiori speciali...
13. Unui barbat sexy ii va sta mereu bine in blugi, in tricou alb sau negru simplu si, daca e cazul, in sacou. Orice improvizatie distrage atentia de la subiect si starneste doar admiratie sau repulsie, nu si dorinte.
14. Un barbat sexy citeste o carte in sala de asteptare sau are treaba pe laptop, nu distruge mine sau extraterestrii pe telefon si nici nu trage cu ochiul la toate femeile care se asaza langa el.
15. Nu e nimic sexy la un barbat care tipa la o femeie sau o jigneste. Ramane in continuare foarte sexy orice barbat bine crescut, chiar de moda veche in maniere, oricat de cool ar fi in rest.
16. Un barbat sext stie sa dezbrace o femeie, astfel incanr sa lase la urma pantofii, iar daca-s Louboutin, stie sa-i lase acolo unde sunt.
17. Un barbat sexy nu-si insala femeia, ci o convinge sa stea la mijloc.
18. Cu adevarat barbat, nu numai foarte sexy, e cel care nu-si barfeste fostele partenere, oricat de la indemana i-ar fi. Barbatii care innebunesc o femeie sunt cei care-si iubesc femeia si n-o compara, nici n-o confunda, nici n-o jignesc in vreun fel.
19. Barbatul care nu-ti arata mai intai masina, ceasul, banii sau hainele scumpe devine mai sexy pe zi ce trece, tocmai pentru ca stie bine ca se bazeaza pe el, nu pe obiecte.
20. Barbatii care-si adora familia, care-si iubesc copiii si se joaca cu ei, care venereaza femeia ce i-a daruit vor ramane cei mai sexy in orice secol, dupa orice criterii, in orice societate.
Desigur, acesta e felul meu cald de a spune ca avem nevoie de barbati sexy in vietile noastre. Toate avem, dar masuram diferit greutatea argumentelor. Ne linistim cand strangem astfel de argumente in brate si ne adoram barbatii si-n lipsa lor partiala, caci toate avem defectul de a trece cu vederea si de a iubi si zonele lor vulnerabile. Dar se poate ca si noi sa pretindem, chiar daca noua ni se cere mereu impecabilul si lor doar... participarea extraordinara.

*articol de Mihaela Radulescu (extras din revista ELLE)
**partile ingrosate coincid cu unele dintre conceptiile mele despre cum ar trebui sa fie un tip sexy

Later edit: Bine, in cazul asta, se aplica ideea ca accepti persoana pe care o iubesti/la care tii indiferent de defectele acesteia, dar cateva corecturi pe ici, pe colo, unde se poate, nu strica deloc, nu-i asa?